Informare publică în vederea prevenirii prezenței urșilor

Experții au formulat măsuri în acest sens

(0 Votări)5 vizualizări

Consiliul Județean Harghita și Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc au organizat în data de 6 martie o informare publică cu privire la prevenirea prezenței urșilor în zona spitalului județean. Informarea a avut loc în sala de ședința din clădirea policlinicii din Miercurea Ciuc. Cei prezenți au fost întâmpinați de managerul spitalului județean, dr. Konrád Judit care a prezentat pe scurt situația care s-a conturat în împrejurimile spitalului.

A fost prezent la întâlnire și Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, în calitate de locuitor cu reședința în zona spitalului.

„Ursul face parte din viața noastră de zi cu zi, pe lângă faptul că îngrijim pacienții care au suferit răni în urma întâlnirii cu ursul, adesea angajații instituției ne semnalează faptul că au văzut urme ale urșilor, sau chiar urși seara, sau noaptea  în timpul programului de lucru. Trebuie să garantăm siguranța pacienților pe care îi îngrijim aici, deoarece suntem responsabili pentru integritatea lor corporală. Au existat situații în care vizitatorii ne-au semnalat faptul că au văzut ursul, sau ursoaica cu pui. Iar acest fapt este și mai grav”, a spus dr. Konrád Judit. Aceasta a mai spus că la un calcul simplu reiese faptul că pentru îngrijirea victimelor atacate de urs, în cursul anului trecut s-au cheltuit 30.000 lei, sumă la care se adaugă tratamentul ulterior, valoarea vaccinului antirabic, ceea ce conduce la acumularea a încă 8-10.000 lei.

László Botond, directorul economic interimar a spus că s-a făcut un calcul estimativ în ceea ce privește împrejmuirea spitalului județean cu un gard electric, urmând ca acesta să fie instalat în zilele care urmează.

În continuare a avut  loc o prezentare măsurilor de prevenție propuse în vederea preîntâmpinării daunelor cauzate de prezența urșilor. Această prezentare a fost făcută de Hadnagy Lehel, președintele AJVPS Szilos și Demeter László, biolog. Hadnagy Lehel a spus că un urs ajuns la maturitate cântărește 100-300 kg, poate trăi 25-30 de ani, are o memorie bună pe termen lung și dispune de un bun simț al mirosului. Este o specie care se adaptează cu rapiditate la schimbările habitatului. În perioada iernii hibernează, însă dacă găsește ușor sursele de hrană rămâne activ și pe perioada acestui anotimp.

Specialistul a mai afirmat că ursoaicele nasc pui din doi în doi ani, odinioară numărul puilor era de unul sau doi, însă acum sunt tot mai frecvente cazurile în care se nasc trei sau patru pui. Puii rămân alături de ursoaică doi ani, cei proaspăt născuți părăsesc bârlogul în cursul lunilor aprilie-mai, acesta este motivul pentru care este foarte periculos a întâlni în această perioadă ursoaica cu pui.

Presupusele motive ale prezenței urșilor în zona spitalului județean sunt așezarea geografică, gestionarea în mod necorespunzător al deșeurilor, iresponsabilitatea oamenilor care lasă deșeurile în această zonă. Pădurile din zona Șuta permit urșilor să beneficieze de liniștea de care au nevoie pe timpul zilei. Datorită faptului că în zona Șuta – dealul de lângă spitalul județean – stația de alimentare cu carburant OMV au apărut numeroase lanuri de grâu, prezența urșilor este tot mai frecventă în această parte a orașului.

Specialistul a răspuns și la întrebarea cu privire la motivul pentru care urșii frecventează zonele locuite: în primul rând putem vorbi despre urși care intră în contact cu oamenii și cu căror prezență se obișnuiesc, însă în urma întâlnirii nu rezultă situații periculoase. Există urși care depind de hrană, care învață că fără prea mult efort găsesc hrană în teritoriile locuite de oameni. A treia categorie este cea a urșilor specialiști, care se specializează pe anumite lucruri, aici amintind ursul care în ultimii ani a omorât mai mulți câini în zona Fitod și Jigodin.

În final s-au formulat o serie de propuneri care au fost aduse în atenția locuitorilor din zonă: zona spitalului și împrejurimile să fie dotate cu gard electric, gestionarea corespunzătoare a deșeurilor, montarea de containere în care urșii să nu poată pătrunde, toate deșeurile să fie depuse în loc închis. În cazul pomilor fructiferi, să fie culese fructele. Specialistul a adus în discuție și faptul că hrana pentru câini are un miros care îi atrage pe urși, făcând un apel către populație să o depoziteze în locuri corespunzătoare și să hrănească câini în așa fel încât să nu rămână mâncare care să atragă animalele sălbatice.

„Dacă ursul revine periodic în același loc, acest lucru trebuie semnalat asociațiilor de vânătoare și administrațiilor locale”, a conchis Hadnagy Lehel. 

Biologul Demeter László a vorbit despre deficiențele în ceea ce privește managementul situațiilor generate de urși: având în vedere că statul se ocupă cu gestionarea acestei specii protejate, se așteaptă ca statul să intervină în situațiile în care specia creează probleme. Din păcate, deocamdată statul nu este capabil să intervină. Deși a fost aprobat planul de acțiune pentru urs, probabil datorită lipsei de fonduri, întârzie aplicarea acestuia. Pentru gestionarea în mod corespunzător a acestei probleme este nevoie de o mai mare atenție și pricepere. Însă nu trebuie să așteptăm până ce statul face demersuri, acest lucru este posibil dacă acționăm la nivel local și cooperăm în vederea găsirii de soluții viabile.

Societatea din județul Harghita, organele de conducere și specialiștii din domeniu (biologi, vânători, etc.) colaborează în  mod eficient, iar în vederea completării cunoștințelor științifice din domeniu s-a demarat un proces de cercetare comună în vederea monitorizării populației de urși din bazinul Ciucului”, a evidențiat Demeter László.

Din partea spitalului județean, dr. Dobrică Adrian Cristian, medic specialist chirurgie toracică și care se ocupă de tratarea pacienților victime ale atacurilor de urs a evidențiat gravitatea situației și a solicitat ministerului mediului luarea măsurilor care se impun, cât mai curând.

Cei prezenți au conchis că progrese se pot înregistra doar prin colaborarea  responsabilă între locuitori și experții din domeniu, în acest fel putând fi preîntâmpinate daunele provocate de urși și asigurându-se coexistența pașnică dintre urși și oameni.

Miercurea Ciuc, 7 martie 2019


[ Közéleti hírek ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«mai, 2019»
lmmjvsd
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
FACEBOOK

Proiecte UE
Network of Cities for Artistic Creation
European Day of Artistic Creativity
Creative Ideas Bank
 

 

 

 

 

ENSIE

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774