Două ședințe în scopul dezvoltării județene

Rambursare de credite din fonduri europene, o nouă linie de credit pentru noi investiții 

(0 Votări)9 vizualizări

Consiliul Județean Harghita a organizat în data de 29 octombrie atât ședința ordinară, cât și ședința extraordinară. S-a votat modificarea bugetului pentru lucrările de reabilitare a cinci drumuri județene, această măsură fiind necesară în vederea obținerii de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional.

Astfel, s-a modificat bugetul pentru lucrările de pe drumul județean 136A, Crișeni – limita cu județul Mureș (https://bit.ly/2zTO2Ba), tot pe drumul județean 136A, pe porțiunea de drum între localitățile Atid  – Atia (https://bit.ly/2DtBJKt), drumul județean 123E de la Păuleni (https://bit.ly/2BW2wy8), drumurile județene 174A, respectiv 174C  pe porțiunea de drum între Bilbor și limita cu limita cu județul Suceava (https://bit.ly/2NGGc6x), respectiv drumul județean 126, între Voșlăbeni și Suseni (https://bit.ly/2qOqcC8).

„Odată cu obținerea fondurilor europene, crește probabilitatea ca guvernul să aloce mai puține fonduri județului Harghita. După toate preconizările, aceste sume vor fi disponibile în cursul lunilor noiembrie, decembrie, iar cheltuirea lor nu va fi posibilă până la finele anului. Acesta este motivul pentru care am decis să restituim în totalitate împrumuturile contractate de anterioarele conduceri ale instituției. Noua linie de creditare, a cărei valoare se ridică la cea a împrumutului anterior, va fi utilizată în vederea demarării noilor lucrări”, a spus Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

Au fost dezbătute și aspecte referitoare la podul de la Dejuțiu (https://bit.ly/2KRt8op). Nu se va demola podul până când nu va exista o trecere temporară, sigură. Inițial era vorba că circulația va fi redirecționată spre drumul național 13C, iar în direcția Dobeni starea drumului este foarte proastă. În vederea construirii podului temporar este nevoie de identificarea unei locații și de demararea unei noi investiții. Localitatea Porumbenii Mari în continuare pretinde că are nevoie de elementele podului pe care le va reutiliza în funcție de tehnica de dezasamblare a acestuia.

S-a finalizat expertiza tehnică în cazul alunecării de teren de pe drumului județean 136B, în apropiere de Firtușu. Astfel, în vederea reabilitării drumului este nevoie de o intervenție la o adâncime de 18 metri, pe o lungimea de 130 de metri.

S-a aprobat documentația de autorizare a lucrărilor de intervenție (DALI) pe o porțiune de 3,5 kilometri pe drumul județean 153D, în localitatea Remetea. Acest drum va reprezenta calea de acces către centrul de gestionare și colectare a deșeurilor. Borboly Csaba a ținut să le mulțumească din nou locuitorilor de la Remetea pentru că s-au oferit să găzduiască investiția și a adus în discuție faptul că consiliul județean s-a angajat să construiască drumul de acces către centrul de colectare al deșeurilor. Barti Tihamér și-a exprimat speranța în ceea ce privește faptul că locuitorii din Remetea vor avea posibilitatea de a constata în cel mai scurt timp progrese, construirea drumului fiind așteptată și de locuitorii din zona fabricii de lapte praf.

S-au alocat fonduri în valoare de 100 mii lei Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, în vederea achiziționării de echipamente medicale.

S-a votat și cotizația pentru Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita, iar directorul asociației Szabó Károly a făcut o prezentare a activității anuale și a planurilor de viitor. Pe lângă participarea la diferite evenimente de promovare, cum ar fi târgul Romexpo de la București, Hungexpo de la Budapesta, s-au organizat și  evenimente proprii: unul la Băile Harghita și festivalul gastronomic, aflat la cea de a doua ediție. Totodată, în cadrul proiectului INSIGHTS se lucrează la realizarea unei aplicații pentru telefonul mobil prin intermediul căreia destinațiile turistice din județul Harghita vor fi accesibile pe o platformă care va furniza diverse servicii cu caracter turistic. Vicepreședintele consiliului județean, Bíró Barna Botond a amintit faptul că funcționarea acestei aplicații va reveni în slujba angajaților asociației, activitate care va necesita atenția zilnică a angajaților, având în vedere numeroasele destinații turistice din județ. În opinia vicepreședintelui consiliului județean este nevoie de acordarea unei atenții mai sporite comunicării online și atragerea turiștilor care frecventează în număr mare, spre exemplu Brașovul, dar și a turiștilor străini. Vicepreședintele consiliului județean Barti Tihamér a afirmat că în vederea identificării oportunităților din domeniul turismului și a realizări pachetelor de servicii turistice există încă multe de învățat și a spus că actuala echipă se străduiește în acest sens, fiind nevoie de sprijinirea ei în continuare. Borboly Csaba a evidențiat faptul că odată cu modificarea legii turismului se vor asigura mai multe oportunități, în vederea implementării acestora, consiliile județene trebuie să fie pregătite.

 Miercurea Ciuc, 29 octombrie 2018


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«noiembrie, 2018»
lmmjvsd
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930
Sondaj

În general, care este suma per membru de familie, pe care o cheltuiți lunar pentru achiziționarea de alimente?

Votează
FACEBOOK

CreArt
Network of Cities for Artistic Creation
European Day of Artistic Creativity
Creative Ideas Bank

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774