Deși până în momentul în județul nostru nu s-au făcut investiții în infrastructura feroviară, acestea sunt necesare pe viitor

(0 Votări)24 vizualizări

În cadrul întâlnirii care a avut loc în data de 30 august au fost dezbătute mai multe teme de către Péli Levente, director general adjunct la direcția tehnică a Consiliului Județean Harghita și Ioan Pintea, directorul Regionalei Căi Ferate Brașov.

„Dezvoltarea economică, crearea de locuri de muncă, atragerea investitorilor și sprijinirea investițiilor sunt scopuri pe care Consiliul Județean Harghita le urmărește continuu, acesta este și motivul pentru care ne dorim să ne implicăm în cazul investiției de la Sânsimion”, a afirmat Péli Levente.

După cum a spus, printre subiectele discutate a fost și cel legat de repunerea în circulației a liniei de cale ferată care deservea în trecut fabrica de băuturi spirtoase de la Sânsimion.

A fost dezbătută și tema referitoare la renovarea gării CFR de la Miercurea Ciuc, directorul adjunct rugându-l pe Ioan Pintea de a face demersurile necesare astfel, ca în cel mai scurt timp clădirea gării, aflată într-o stare de degradare avansată, să fie reabilitată.

Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba și conducerea Regionalei de Căi Ferate Brașov, în trecut au dezbătut aspecte referitoare la suplimentarea vagoanelor pe trenurile Corona și Hargita. Președintele consiliului județean l-a invitat pe directorul regional într-o vizită  la sediul consiliului județean. Acesta a dat curs invitației, azi aflându-se la Miercurea Ciuc unde, însoțit de reprezentanți ai consiliului județean au trecut în revista starea clădirii care adăpostește gara CFR din municipiul reședință de județ.

Comunicatul de presă redactat anterior pe tema garniturilor trenurilor Corona și Hargita îl puteți consulta aici.

 

Miercurea Ciuc, 30 august 2018


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«noiembrie, 2018»
lmmjvsd
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930
Sondaj

În general, care este suma per membru de familie, pe care o cheltuiți lunar pentru achiziționarea de alimente?

Votează
FACEBOOK

CreArt
Network of Cities for Artistic Creation
European Day of Artistic Creativity
Creative Ideas Bank

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774