„Ţinutul Secuiesc să renunţe la sprijinul financiar în favoarea diasporei”

( Votări)91 vizualizări
La Deva s-au sărbătorit zilele diasporei maghiare
 
„Cei care trăiesc în diasporă au mai mare nevoie de sprijin financiar pentru a menţine identitatea lor, a venit timpul ca să aplicăm o discriminare pozitivă, judeţele din Ţinutul Secuiesc trebuie să renunţe în favoarea diasporei de la proiectele Fundaţiei Communitas”, a propus preşedintele Consiliului Judeţean Harghita în cadrul evenimentului Zilele diasporei maghiare, care a fost organizat prima dată, la 12 noiembrie în Deva. Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a precizat că Ţinutul Secuiesc este responsabil pentru diaspora maghiară şi în spiritul solidarităţii trebuie făcute sacrificii.
 
 
 
 
Lipsa de fonduri în judeţele Ţinutului Secuiesc trebuie compensată din resursele proprii ale oraşelor şi judeţelor, deoarece noi putem face mai mult în această privinţă. Trebuie să fim capabili să furnizăm propuneri de proiecte pentru ONG-uri fără ajutorul celor „3B”, adică Bucureşti, Budapesta şi Bruxelles, a afirmat Borboly Csaba subliniind că în primul rând trebuie să acţionăm în regiuni unde numărul maghiarilor este în scădere. Toate acestea ar putea fi completate de cei trei piloni – Ţinutul Secuiesc, diasporă, Ungaria – programe şi strategii comune.
 
 
 
Borboly Csaba crede că cei care locuiesc în Ţinutul Secuiesc pot să înveţe de la cei din diasporă, un exemplu bun este programul Zilelor Maghiare din judeţul Bihor. În acelaşi timp a mulţumit organizaţiilor partenere care au participat în programul Dezvoltarea Comunităţilor Minoritare şi i-a încurajat să vină în continuare cu idei şi să caute soluţii în spiritul parteneriatului.
 
 
 
Al 10-lea congres al UDMR-ului a hotărât în unanimitate, ca 15 noiembrie, ziua de naştere a lui Bethlen Gábor, să fie ziua diasporei maghiare. În acest spirit UDMR, împreună cu Fundaţia Sf. Francisc din Deva, Consiliul Tineretului şi Centrului Şcolar din judeţul Hunedoara şi Grupul Şcolar Téglás Gábor, au organizat un şir de evenimente în judeţul Hunedoara pe 12-13 noiembrie 2011.
 
 
 
Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, în discursul său, a numit ca un exemplu de urmat lucrurile executate de judeţele Harghita şi Covasna în cadrul programului Dezvoltarea Comunităţilor Minoritare, care au fost executate în cooperare cu judeţele Bistriţa-Năsăud, Timişoara, Alba, Hunedoara, Sibiu şi Scaunul Arieşului.
 
 
 
Deva, 12 noiembrie 2011
  
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«martie, 2017»
lmmjvsd
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Sondaj

În general, care este suma per membru de familie, pe care o cheltuiți lunar pentru achiziționarea de alimente?

Votează
FACEBOOK

CreArt
Network of Cities for Artistic Creation
European Day of Artistic Creativity
Creative Ideas Bank

Telefoane utile

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774