Spații mai mari pentru expozițiile de artă

Se dorește extinderea Galeriei de Artă a Consiliului Județean Harghita 

(0 Votări)5 vizualizări

În cursul acestei săptămâni va fi cuprinsă în proiectul de buget al consiliului județean suma necesară extinderii Galeriei de Artă a Consiliului Județean Harghita. Aspecte referitoare la acest subiect au fost dezbătute în cadrul întâlnirii care a avut loc în data de 22 ianuarie și la care au fost prezenți arhitectul care a proiectat galeria de arta de la consiliul județean, András Alpár, artiștii plastici Márton Árpád, Botár László și Fülöp József, respectiv colegi din partea direcției de specialitate și  Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita. 

Scopul este extinderea spațiului expozițional pentru a face posibilă organizarea expozițiilor care până în momentul de față, datorită spațiului restrâns, nu au putut fi realizate. Astfel, spațiul din imediata vecinătate a galeriei și care în momentul de față are rol de depozit, urmează a fi înglobat spațiului expozițional.

„Consider că dacă am luat în calcul realizarea de lucrări de extindere a galeriei de artă, ar fi utilă și reorganizarea spațiului expozițional din vecinătatea sălii de ședințe a consiliului județean”, a afirmat Borboly Csaba. Conceptul și materiale necesare vor fi realizate în comun de către artiștii prezenți la întâlnire.

În cursul săptămânii vor continua dezbaterile în legătură cu lucrările de extindere, respectiv va demara evaluarea statică a pereților.

Miercurea Ciuc, 22 ianuarie 2018


[ Ştiri culturale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«aprilie, 2018»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30
Sondaj

În general, care este suma per membru de familie, pe care o cheltuiți lunar pentru achiziționarea de alimente?

Votează
FACEBOOK

CreArt
Network of Cities for Artistic Creation
European Day of Artistic Creativity
Creative Ideas Bank

Telefoane utile

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774