Program de sprijinire a cultelor religioase din județ

(0 Votări)90 vizualizări

Marți, 12 mai a avut loc la sediul Consiliului Județean Harghita o conferință de presă în cadrul căreia președintele instituției, Borboly Csaba a făcut o prezentare a programelor de sprijinire a cultelor din județ.

La întâlnirea cu presa, președintele consiliului județean a menționat că finanțările acordate cultelor sunt grupate în două programe, unul care vizează sprijinirea evenimentele și activitățile organizate de cultelor, iar celălalt, imobilele aflate în proprietatea bisericilor. Importanța pe care o acordă consiliul județean sprijinirii cultelor se justifică și prin faptul că acestea au un rol hotărâtor în comunitate, menționând spre exemplu că în cazul cooperativei de prelucrare a laptelui de la Cristuru-Secuiesc care a luat ființă ca urmare a asocierii a peste 600 de familii, rolul bisericii unitariene a fost unul hotărâtor, contribuind astfel la dezvoltarea locală. Iar implicarea cultelor în viața comunităților este un fapt dovedit, acestea având, mai ales în cazul satelor izolate, un rol foarte important.

„Puterea de supraviețuire a comunității, importanța rămânerii pe tărâmurile natale sunt cuprinse în programele organizate de cultele bisericești și care se adresează tinerilor și vârstnicilor deopotrivă, acesta este motivul pentru care considerăm că este importantă susținerea evenimentelor de acest fel. Pe lângă reprezentanții sferei civile, de afaceri, culturale și ai administrației publice, reprezentanții cultelor bisericești sunt cei care pot oferi o imagine reală asupra problemelor cu care se confruntă comunitatea locală, fiind punctul de legătură dintre aceasta și administrația județeană”, a afirmat Borboly Csaba.

Prin intermediul programului de sprijinire a cultelor religioase, consiliul județean a alocat o suma de 3.437.000 lei. S-au depus 203 proiecte, din care au primit finanțare 148, iar banii s-au alocat în principal pentru construire sau renovare de biserici, centre comunitare, tabere de tineret, construire și modernizare sisteme de încălzire, construire case mortuare sau înființare de arhive. Programului de colaborare cu cultele religioase și care vizează organizarea de tabere pentru copii și tineret, pelerinaje, evenimente și manifestări  s-a alocat suma de 120.000. S-au depus 50 de proiecte, iar finanțare au obținut 23.

Există numeroase posibilităţi de rezolvare a problemelor întâmpinate de cultele din judeţ. Aceste posibilităţi sunt din ce în ce mai numeroase şi se concretizează în funcţie de problemele specifice. Cooperarea cu instituţiile bisericeşti se doreşte a fi o deschidere de drumuri în demersurile de ocrotire a patrimoniului cultural şi a demersurilor de modelare a comunităţii.

Colaborarea cu reprezentanţii cultelor religioase se bazează și pe aspectele şi probleme specifice ale etniilor pe care aceştia le reprezintă. Astfel spre exemplu, în timp ce anii trecuţi colaborarea avută cu biserica ortodoxă s-a bazat pe programul de sprijinire şi cooperare, la începutul anului trecut s-a pus accent pe elaborarea codului de bună convieţuire, scopul fiind convieţuirea paşnică a etnicilor români şi maghiari, respectiv pe politica de sprijin şi alocare raţională a resurselor.

De asemenea, se organizează periodic întâlniri cu reprezentanții cultelor din județ și există implicare în ceea ce privește asigurarea remunerației personalului neclerical.

 

Miercurea-Ciuc, 12 mai 2015


[ Știri despre culte religioase ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«octombrie, 2017»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
Sondaj

În general, care este suma per membru de familie, pe care o cheltuiți lunar pentru achiziționarea de alimente?

Votează
FACEBOOK

CreArt
Network of Cities for Artistic Creation
European Day of Artistic Creativity
Creative Ideas Bank

Telefoane utile

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774