Dezbateri și proiecte pentru dezvoltarea zonei de nord al județului

(0 Votări)25 vizualizări

Principalele proiecte de dezvoltare ale zonei au fost subiectul central al întâlnirii dintre președintele Consiliului Județean Harghita Borboly Csaba, consilierul județean Rugină Ciprian și primarii și viceprimarii din localitățile Toplița, Corbu, Tulgheș, Sărmaș, Gălăuțaș, Subcetate. 

Una dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare este dezvoltarea accesibilității zonei, de aceea modernizarea drumului  județean care face legătura cu județul Harghita este una prioritară, în condițiile în care mult discutata autostrada care să leagă Transilvania cu Moldova nu este o opțiune reală pe termen mediu. Un alt proiect important despre care a vorbit președintele Consiliului Județean, este a construirea unui alt pod peste râul Mureș, la Subcetate, soluție mult mai viabilă decât reparația celui vechi.

Un capitol important este legată de electrificarea zonei, președintele Consiliul Județean Harghita propunând ca soluție colaborarea dintre unitățile teritoriale interesate și consiliul județean, o soluție eficientă, utilizată și în cazul altor localități.

S-a discutat și despre valorificarea produselor locale de origine animale, una dintre alternativele discutate este cea realizării unui centru de colectare a laptelui la Bilbor. În acest sens președintele a recomandat celor prezenți să analizeze posibilitatea înființării și unor puncte de prelucrare în zonă, pentru a obține valoare adăugată prin produsele lactate, respectiv înființarea unor abatoare mici în zonă.

A mai fost pusă în discuție lucrările la rețeaua de apa și canalizare din Subcetate, singura localitate din zona care nu este racordată la un sistem centralizat, modernizarea stației de epurare din Gălăuțaș, susținerea școlilor profesionale din zonă și analiza privind introducerea unei clase de dulgherie, și finalizarea asfaltării drumului județean dintre Subcetate și Remetea

Toplița, 5 ianuarie 2018.


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«septembrie, 2018»
lmmjvsd
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
Sondaj

În general, care este suma per membru de familie, pe care o cheltuiți lunar pentru achiziționarea de alimente?

Votează
FACEBOOK

CreArt
Network of Cities for Artistic Creation
European Day of Artistic Creativity
Creative Ideas Bank

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774