Decizie pozitivă în ceea ce privește sprijinul pentru producători mici și mijlocii

Vor fi menținute subvențiile APIA 

(0 Votări)5 vizualizări

La ședința plenară a Comitetului Regiunilor (CoR) care a avut loc la Bruxelles, în data de 12 iulie 2017, Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a atras atenția asupra faptului că în cazul plăților directe și a celor pentru suprafețe aceste resurse ar trebui concentrate în principal pe exploatațiile agricole mici și cele familiale. De asemenea, este nevoie de introducerea instrumentelor financiare care acoperă în mod corespunzător nevoile activităților din sectorul agricol, zonelor rurale și a comunităților. 

În urma amendamentelor președintelui, pe care le-a depus pentru modificarea raportului intitulat „PAC după 2020”, poziția CoR este că politica agricolă a Uniunii Europene trebuie să conțină prevederi care să ofere un sprijin special producătorilor agricoli mici și mijlocii, gospodarii și întreprinderile familiale.

Votarea amendamentelor vine ca urmare a rezultatelor consultării publice cu privire la Politica Agrară Comună pe care a demarat-o Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Harghita, împreună cu asociațiile microregionale din județul Harghita, cu sprijinul politic al UDMR, prin care consultarea publică a fost extinsă la nivel național. Aceste rezultate în cursul lunii mai au fost înmânate de către Borboly Csaba directorului general adjunct din cadrul Direcției Generale Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene (CE) Mihail Dumitru.

„Mă bucur că am reușit la Bruxelles clarificarea și votarea amendamentelor care fac referire la interesele agricultorilor. Este necesar ca și poziția Bucureștiului să fie aliniată celei de la Bruxelles”, a declarat Borboly Csaba. Următorul pas va fi elaborarea unei sinteze a consultării publice, în parteneriat cu asociațiile microregionale și consiliul județean, respectiv asociațiile de dezvoltare rurală și identificarea eventualelor efecte ale amendamentelor asupra activității agricultorilor din județul Harghita.

Președintele consiliului județean a catalogat ca fiind o reușită și faptul că pe baza amendamentului înaintat este prevăzută introducerea ajutoarelor compensatorii pentru daunele produse de carnivorele mari pe teritoriile Natura 2000. De menționat faptul că aceste ajutoare nu se primesc în toate statele membre, astfel nici în România. Un alt amendament votat este cel referitor la rolul asociațiilor microregionale. Demersurile în acest sens sunt sprijinite de mai multă vreme de Borboly Csaba care în repetate rânduri a adus în discuție în cadrul Comitetului Regiunilor, menținerea valorii reale a subvențiilor APIA.

Președintele consiliului județean a mulțumit pentru sprijinul acordat în cadrul consultărilor asociațiilor microregionale județene, asociației de dezvoltare rurală din cadrul consiliului județean, senatorului Tánczos Barna, respectiv membrilor delegației României și Ungariei care au sprijinit amendamentele: Kovács Raymund, Magyar Anna, Ribányi József, Victor Moraru, Alin-Adrian Nica, Adrian Ovidiu Teban.

Despre activitatea președintelui Consiliului Județean Harghita în cadrul Comitetului Regiunilor puteți afla mai multe aici: http://www.borbolycsaba.ro/ro/activitati/comitetul-regiunilor

Miercurea Ciuc, 13 iulie 2017


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«august, 2017»
lmmjvsd
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031
Sondaj

În general, care este suma per membru de familie, pe care o cheltuiți lunar pentru achiziționarea de alimente?

Votează
FACEBOOK

CreArt
Network of Cities for Artistic Creation
European Day of Artistic Creativity
Creative Ideas Bank

Telefoane utile

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774