Borboly Csaba a făcut o prezentare care a avut ca temă aeroporturile de mici dimensiuni

La Comitetul Regiunilor s-a vorbit despre elaborarea unei strategii aviatice 

(0 Votări)12 vizualizări

„Este nevoie de fortificarea legăturilor între regiuni, iar în acest sens micile aeroporturi au un rol important”, a afirmat Borboly Csaba la ședința Comisiei pentru politică de coeziune teritorială și bugetul UE (COTER) din cadrul Comitetului Regiunilor, care a avut loc luni, 4 iulie la Bruxelles. Președintele Consiliului Județean Harghita și-a exprimat părerea cu privire la proiectul de aviz al strategiei aviatice și despre importanța aeroporturilor regionale de mici dimensiuni, respectiv a vorbit despre eforturile depuse la nivelul județului Harghita în acest sens. 

În opinia președintelui consiliului județean aceste aeroporturi sunt importante nu numai pentru transportul de persoane, ci și atunci când vorbim de sănătatea cetățenilor, a siguranței acestora în situații de urgență; s-a adus în discuție și prelevarea de organe, sau incendiile de pădure, cazuri în care existența unui aeroport este esențială, mai ales în situațiile în care nu există în zonă autostradă, sau localitățile se află la mare distanță de un aeroport. În această situație administrațiile locale au un rol mai redus, ceea ce este un dezavantaj în cazul regiunilor mai mici, mai ales dacă avem în vedere aeroporturile de mari dimensiuni care funcționează în pierdere, unde nu se depășește numărul de un milion de pasageri pe an. Astfel, înființarea aeroporturile regionale reprezintă o necesitate. Borboly Csaba susține înființarea de mici aeroporturi și a încurajat cunoașterea bunelor practici în cazul aeroporturilor de mici dimensiuni; este de părere că trebuie menținută practica conform căreia aeroporturile care deservesc mai puțin de 200 de mii de pasageri anual, să primească finanțare de la stat. Consideră oportună și propunerea conform căreia serviciile de control de trafic aerian să se realizeze de la distanță de către operatori care lucrează pe aeroporturi mai mari, deoarece astfel se diminuează costurile de funcționare a micilor aeroporturi.

Raportorul Ulrika Carlefall Landergren a mulțumit pentru intervenția care face referire la aeroporturile de mici dimensiuni și a menționat că va introduce în raportul său o parte din propunerile făcute de Borboly Csaba.

Pe ordinea de zi a comisiei de specialitate s-a aflat și documentul cunoscut ca Planul Juncker – Simplificarea fondurilor ESI din perspectiva autorităților locale și regionale. Borboly Csaba este de părere că obținerea de finanțare în acest mod este prea birocratică, fiind nevoie simplificarea reglementărilor, mai ales în aspecte cu interpretări diferite care pot conduce la proceduri de achiziții publice defectuoase sau la abuzuri.

Proiectul cu privire la strategia aviatică reprezintă confirmarea eforturilor din județul Harghita în acest sens. Documentul subliniază faptul că sectorul aviației este foarte important pentru creșterea economică a coeziunii teritoriale, mai ales fiindcă are capacitatea de a da acces regiunilor periferice și slab populate la piețe comune mai largi. Conform proiectului de aviz, autoritățile locale și regionale au un rol decisiv în dezvoltarea aeroporturilor și a transportului aerian, în temeiul responsabilității ce le revine pentru calitatea vieții populației, a condițiilor de mediu și a amenajării teritoriului. De asemenea, se subliniază că obligația de serviciu public este o chestiune foarte importantă din perspectivă regională. Pentru supraviețuirea zonelor îndepărtate și slab populate, conexiunile cu centrele economice și administrative și cu nodurilor de transport aerian național sunt vitale pe termen lung.

În ultimii ani, Consiliul Județean Harghita a depus eforturi pentru dezvoltarea unui aeroport de mici dimensiuni în județul Harghita: s-a elaborat un studiu de oportunitate în privința aceasta, este în lucru realizarea unui studiu de fezabilitate, s-au făcut investigații cu privire la influența condițiilor meteorologice asupra traficului aerian, respectiv în ceea ce privește interesul populației locale în acest sens. Informații în această privință puteți accesa la următorul link: http://spme.ro/ro/nl/10/conceptie-de-dezvoltare.
Despre activitatea lui Borboly Csaba în cadrul Comitetului Regiunilor puteți afla mai multe, accesând site-ul http://www.borbolycsaba.ro/ro/activitati/comitetul-regiunilor/.

Miercurea-Ciuc, 5 iulie 2016


Știri internaționale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«septembrie, 2017»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930
Sondaj

În general, care este suma per membru de familie, pe care o cheltuiți lunar pentru achiziționarea de alimente?

Votează
FACEBOOK

CreArt
Network of Cities for Artistic Creation
European Day of Artistic Creativity
Creative Ideas Bank

Telefoane utile

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774