Au început activitățile pentru îmbunătățirea calității apei Lacului Sfânta Ana

Consilierii județeni au fost informați într-o vizită la fața locului

(0 Votări)15 vizualizări

Experții contractați de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Turistică „Ciomad-Balvanyos”, au început activitățile de pregătire pentru lucrările care au drept scop îmbunătățirea calității apei Lacului Sfânta Ana. În timpul unei vizite de lucru pe teren, în data de 12 noiembrie 2020, consilierii județeni au fost informați la fața locului despre aceste activități. Totodată au fost prelevate probe de apă și s-au efectuat câteva analize  pentru estimarea calității apei.

Deteriorarea calității apei lacului s-a accelerat în ultimii ani, astfel încât experții susțin necesitatea unei intervenții urgente pentru a se asigura că procesul nu este ireversibil.

Cu implicarea experților, Consiliul Județean Harghita participă la această activitate ca membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Turistică „Ciomad-Balvanyos”.

„O serie de activități importante sunt în desfășurare pentru protejarea lacului, cercetătorii biologi și echipele lor lucrează la evaluarea calității apei, se pregătesc pentru a reduce populația de pești, fiind  în plan dotarea unei stații meteorologice. Acesta este un demers comun în care este implicat și composesoratul din Lăzărești, precum și o serie de organizații, instituții din domeniu, care au ca scop conservarea ariilor naturale protejate. Din punct de vedere turistic, în această zonă se pot face investiții durabile, dar pentru asta este foarte important ca apa lacului să fie păstrată într-o bună calitate și să fie menținut echilibrul ecologic. Atât la nivel regional cât și județean este nevoie de muncă în echipă pentru a proteja acest loc atât de valoros și special ca să-l putem lăsa în moștenire copiilor și nepoților noștri.” – a declarat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita. De asemenea, așa cum a ținut să adauge, și noul consiliu județean trebuie să se implice în activitatea ce se desfășoară pentru protejarea zonei Lacului Sfânta Ana.

În prezent, în cadrul contractului sunt două studii ce au ca termen de finalizare sfârșitul acestui an. Unul dintre ele se referă la evaluarea stării ecologice actuale a Lacului Sfânta Ana, sub îndrumarea domnului dr. Máthé István, biolog și profesor asociat, iar cel de-al doilea studiu se referă la elaborarea metodologiilor științifice pentru inventarierea, cartarea și evaluarea stării populației de caras (Carassius gibelio), de acest studiu fiind responsabil biologul Imecs István.

De asemenea, este în curs achiziția unei stații meteorologice, în acest sens fiind consultați cercetătorii cu privire la necesitățile minime, fiind lansată procedura de solicitare a ofertelor.

La fața locului, Dr. Máthé István și colegii săi au realizat și o prezentare a prelevării probelor de apă, a procedurilor și instrumentelor necesare pentru realizarea măsurătorilor.

„Efectuăm studiile și măsurătorile preliminare la lac, studiem populația algelor, măsurăm salinitatea și aciditatea apei și prelevăm probe pentru analize ulterioare în laborator. Vorbim despre un lac viu în care se pot observa schimbări dinamice.” – a explicat dr. Máthé István. Pe baza rezultatelor, se va întocmi un studiu complet care va constitui baza de pornire pentru intervențiile ulterioare asupra lacului.

Una dintre cele mai importante intervenții planificate este reducerea populației de pești invazivi, carasul argintiu, care a apărut în urmă cu câțiva ani și care s-a înmulțit în lac într-o măsură îngrijorătoare. Metodologiile de reducere a populației de caras sunt în curs de elaborare sub coordonarea biologului Imecs István, iar lucrările concrete pot începe anul viitor cu participarea Composesoratului „Sfânta Ana” din Lăzăreşti și al Asociației Pro Sfânta Ana.

„Carasul argintiu a apărut în lac în urmă cu câțiva ani și s-a înmulțit într-o măsură îngrijorătoare, punând în pericol speciile autohtone ale lacului. Este important să reducem populația de caras, deoarece vorbim despre o specie de pește care poate supraviețui și în condițiile cele mai defavorabile. Scopul nostru este să menținem populația de caras la un nivel scăzut” – a subliniat biologul Imecs István. De asemenea, specialistul a prezentat la fața locului o unealtă de pescuit tradițională, vârșa, cu care îndepărtarea peștilor poate fi efectuată în condiții de siguranță.

Așa cum s-a arătat în timpul prezentării, pentru a menține echilibrul ecologic al lacului, este foarte important să se aplice metodele adecvate, întrucât la nivel mondial nu există un astfel de lac care să ofere exemplu și să fie punct de pornire.

Dósa Elek Levente, directorul Asociației Pro Sfânta Ana, a spus că singurul lac vulcanic din Europa Centrală și de Est este Lacul Sfânta Ana, și nu există o astfel de atracție în apropiere. De aceea, este important ca turiștii să aibă respect față de natură și să se comporte responsabil în timpul vizitelor în această zonă naturală unică.

Miercurea Ciuc, 17 noiembrie 2020


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2020»
lmmjvsd
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774