Amendamente în subiecte de interes la Comitetul Regiunilor, înaintate de Borboly Csaba

A avut loc ședința comisiei SEDEC la Bruxelles

(0 Votări)10 vizualizări

Miercuri, 22 iunie a avut loc la Bruxelles ședința Comisiei pentru politica socială, educație, ocuparea forței de muncă, cercetare și cultură (SEDEC) din cadrul Comitetului Regiunilor, ocazie cu care președintele consiliului județean, Borboly Csaba a înaintat unsprezece amendamente în domeniul social, e-guvernare și digitalizarea industriei, amendamente care au fost aprobate.

În ceea ce privește digitalizarea industriei europene, Borboly Csaba consideră că inițierea cunoștințelor informatice trebuie să se realizeze încă din școală, elevii trebuind să deprindă aceste competențe care ulterior vor fi perfecționate și adaptate la tehnologiile actuale. Totodată, dezvoltarea competențelor informatice a tinerilor trebuie să pună bazele unei practici care să îi pregătească pentru activitatea digitală de la locul de muncă și să evite teoria inutilă.

De asemenea, în legătură cu planul de acțiune pentru perioada 2016-2020 în domeniul e-guvernării, s-au înaintat două amendamente: unul care atrage atenția asupra terorismului cibernetic și a modernizării și evoluției mecanismelor de hacking utilizate de aceste grupări. Trebuie avut în vedere că accesul la informațiile de o importanță mare de la nivel internațional, european sau național ar putea reprezenta o armă pentru aceste grupări, motiv pentru care se propune o securizare înaltă a acestora, sau, cel mai benefic, ar fi ca aceste informații să nu fie stocate în mediul virtual. Al doilea menționează faptul că transparența, simplificarea și reducerea birocrației oferă cetățeanului șansa de a înțelege mai rapid și mai bine procesele de guvernanță, precum și de a iniția diferite proceduri de susținere sau respingere a proceselor legislative.

În domeniul social, amendamentele propuse de Borboly Csaba au avut în vedere aspecte cu privire la conectarea on-line a persoanelor aflate în zone cu o vulnerabilitate crescută de excluziune socială și depopulare, deoarece astfel se contribuie la menținerea activă a acestora în viața socială europeană sau națională. Provocarea socială este strâns legată de cea demografică, lucru care se vede cel mai bine în zonele populate de persoanele vârstnice. Mortalitatea crescută și natalitatea inexistentă în aceste regiuni provoacă ruinarea zonei, dispariția unei comunități, precum și pierderea obiceiurilor și culturii respective.

În activitatea consiliului județean, domeniul tineretului ocupă un loc important, iar demersurile cu privire la relansarea învățământului profesional și motivarea tinerilor în a alege practicarea unei meserii, au printre altele și rolul de adaptare a sistemului de învățământ la cerințele actuale ale pieței forței de muncă. Astfel, președintele consiliului județean este de părere că problemele cu care se confruntă tinerii din diferitele regiuni ale Europei reprezintă una dintre principalele provocări sociale ale sistemului european. Este crucială abordarea urgentă a acestei probleme, atât în cadrul european, cât și la nivel național și regional. Lipsa unor oportunități egale în societatea de care aparțin și mai ales excluziunea socială, determină foarte mulți tineri să reacționeze violent, prin adoptarea unor comportamente radicale și extremiste. Dificultățile sistemului social de salarii, pensii sau sănătate accentuează golurile adânci existente în diferitele regiuni, localități sau țări ale Europei, evidențiind necesitatea consolidării drepturilor sociale ale cetățenilor europeni. Cooperarea Europeană în domeniul tineretului, problemele educaționale, financiare cu care se confruntă tineretul și activitățile nocive practicate de aceștia îi izolează social în comunitatea de care aparțin, împingându-i spre o viață lipsită chiar și de minimul necesar unui trai decent.

Un rol important în redactarea amendamentelor înaintate de Borboly Csaba de-a lungul timpului în cadrul diferitelor comisii din cadrul Comitetului Regiunilor, dar și a rapoartelor înaintate, l-a avut Grupul de analiză și sinteză din cadrul consiliului județean.

Miercurea-Ciuc, 22 iunie 2016


[ Știri internaționale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«noiembrie, 2017»
lmmjvsd
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930
Sondaj

În general, care este suma per membru de familie, pe care o cheltuiți lunar pentru achiziționarea de alimente?

Votează
FACEBOOK

CreArt
Network of Cities for Artistic Creation
European Day of Artistic Creativity
Creative Ideas Bank

Telefoane utile

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774