Munţii Harghita
marţi, 27 octombrie 2020 14:03:28

Turism

madarasi hargita13Majoritatea obiectivelor turistice cunoscute în zona Munţilor Harghita, se datorează bogăţiei imense de ape minerale carbogazoase, folosite de mult pentru păstrarea sănătăţii populaţiei locale.

 


Băile Tuşnad: „Perla Ardealului"reprezintă aşezarea elită a ţinutului. Se află în defileul Oltului, între comunele Tuşnad Nou şi Bixad, între altitudini: 623 – 700 m. Este oraşul cel mai mic al ţării, fiind ridicat la acest rang abia în 1968.

Izvoarele sale tămăduitoare au fost decoperite în anul 1842, în urma căruia a cunoscut trei faze de dezvoltare. Staţiunea abia născută, a fost complet distrusă în luptele marii revoluţii din 1848-49, purtată de poporul maghiar împotriva asupririi austriece. Dar un paradox neperevăzut, respectiv ordinul impăratului Franz Iosif, ajută la învierea sa în perioada 1852 – 1914. Construirea vilelor sale elegante în cartierul „Elveţia", a bazei de tratament balnear „Ştefania" (care a funcţionat până în 1975), a băii Rudi (astăzi ştrandul mezotermal Univers), captarea izvoarelor: Mikes, Apor, Rudi, Ileana, Sf. Ana şi Principal, construirea noului drum şi a Lacului Ciucaş sunt rezultatele muncii unei corporaţii de aristocraţi ai vremii, condusă de contele Mikes Benedek.
În perioada interbelică (1934) devine localitate independentă, desprinzându-se de localitatea mamă, Tuşnad Sat. Cunoaşte o dezvoltare amplă între anii 1960 – 1985, staţiunea fiind electrificată, drumul de acces fiind modernizat; apare noua policlinică şi câteva hoteluri mari ca: Tuşnad, Olt, Ciucaş, restaurante noi ca: Ana, Moara la Făgădău, etc. Cele două biserici frumoase ale staţiunii: biserica ortodoxă şi cea catolică au fost construite între anii 1939 – 1979, respectiv 1985 – 1990. După căderea regimului comunist, dezvoltarea localităţii Băile Tuşnad s-a oprit, dar renaşterea sa a început deja, apărând noi hoteluri şi pensiuni, de data aceasta toţi în proprietate privată. Lacul Ciucaş a fost reamanenajat, traseele turistice şi izvoarele au fost recondiţionate, iar lângă hotelul Fortuna a apărut prima pârtie de schi a staţiunii.
Miercurea Ciuc, (650 m) capitala judeţului la poalele vestice ale muntelui Şumuleu,
oferă multe comori arhitecturale vizitatorului, dar poate să fie considerată totodată şi un oraş de agrement, datorită izvoarelor bogate de ape minerale carbogazoase (borvizuri) aflate pe teritoriul său. S-a ridicat la rang de oraş în anul 1558, dar abia în 1878 a devenit capitala vechiului Scaun al Ciucului.
Dintre punctele sale de vizită pentru turişti, enumerăm sumar cele mai importante, ca: Cetatea Mikó iniţial cu destinaţie militară, aztăzi Muzeul Judeţean (1714 – 1721, arh. Stephanus Steinville), Piaţa Cetăţii cu clădirile sale eclectic-clasice, construite la cumpăna între secolele XIX – XX (Primăria oraşului, Palatul Justiţiei); Liceul teoretic Márton Áron este cea mai frumoasă clădire a oraşului, construită în stilul secesiunii, prin anii: 1909 – 1911.
Alte puncte de atracţie pentru turişti din oraş sunt bisericile: cea catolică veche, construită în stil baroc (1758), alături cu biserica catolică Milenium (2003). Biserica ortodoxă şi cea greco-catolică au apărut în perioada interbelică. „Palatul gheţii" (patinoar) Vákár Lajos (1970), Casa de Cultură al Sindicatelor, clădirea Palatului Administrativ cu Parcul Central şi Piaţa Libertăţii sunt alte puncte demne de vizitat din centrul oraşului. În cartierul Jigodin se află Galeria de artă Nagy Imre, cu exponatele operelor de artă ale marelui pictor.
Cel mai vizitat este Complexul baroc de la Şumuleu, loc de pelerinaj catolic vestit. Acesta cuprinde: mănăstirea franciscană, datată din sec. XIV; mica bazilică a Sfintei Fecioare, construită în stil baroc- clasicist (1802 - 1825) cunoscută ca lăcaşul statuii miraculoase a Maicii Domnului, vechea şcoală franciscană a ţinutului Ciuc (1632), aztăzi azilul copiilor orfani; casa „calot" proiectat de arh. Kós Károly (1932), precum şi cele trei capele de pe muntele Şumuleu Mic: Sf. Anton, Salvator şi Passio construite în sec: XVI – XVII. În şeaua dintre vârfurile Şumuleu Mare şi Mic, se află altarul pelerinilor, scena hramului Rusaliilor.
Miercurea Ciuc este oraşul băilor de ape minerale mezotermale. Are trei ştranduri cu borviz ca: Ştrandul Hamerock, Baia Miercurea Ciuc (vechiul ştrand Hellvig) şi Băile Jigodin.
Acesta din urmă este dotat cu cu un bazin de apă rece, şi un bazin cu apă încălzită, acoperit. De asemena câteva separeuri stau la dipoziţia celor care perferă baia în vane. În clădirea băii calde mai funcţionează o mofetă şi o saună.
La poalele dealului Bogat, la 1km distanţă de la centrul comunei Racu, pe malul drept al Oltului se află Băile Racu, oază de welness cu dotaţie modernă, total reconstruit în 2008. Baia înfiinţată în 1937 dispune şi de un restaurant cu o pensiune. Comuna Dăneşti este nu numai centrul ceramicii populare din Ciuc, dar are şi un ştrand mezotermal, numit Baia Dugaş. Locul deosebit de pitoresc se află 1,5 km vest de localitate, fiind dotat cu o baie caldă cu 4 vane, un birt, o cabană, şi loc de campare.
Vechile băi cu ape minerale de la Mădăraş şi Cârţa (Madicea) nu sunt în stare de funcţionare.
Izvorul Mureş: Staţiune de interes naţional, la cumpăna între depresiunea Gheorghenilor şi Ciucului (875 m), la contactul Mţii-lor Harghita cu Mţ-ii Giurgeului. Are valori peisajistice de o frumuseţe rar întâlnită. Este un centru turistic climateric, având o atmosferă cu conţinut bogat în radon, benefic pentru bolile sistemului nervos şi insomnii. Este totodată şi un punct de escaladare pentru cele două lanţuri muntoase amintite, de unde pornesc mai multe trasee turistice marcate în ambele sensuri.
Pe creasta Harghitei se întâlnesc trei centre turistice împortante, după cum urmează:
Centrul turistic Harghita Mădăraş: Se află la o altitudine de 1624 m, marcat de cabana Harghita Mădăraş, la vest sub Vf. Mădăraşul Mare. In jurul său s-a format un cătun cu vile şi pensiuni cochete. Este accesibil numai cu maşini de teren dinspre localitatea Ivo, prin valea pârâului Filió; şi disnpre Vlăhiţa, prin valea Vârghişului, chiar şi cu autoturisme. A devenit centrul sporturilor de iarnă, având 8 pârtii de schi amenajate modern.
Băile Harghita: (1250 – 1400 m) Se află aproximativ la mijlocul crestei Harghitei, la est sub VF. Harghita Ciceu. Este o staţiune alpină, cunoscută de mai mult de 250 ani după apele sale minerale carbogazoase şi mofete curative. Aparţine reşedinţei de judeţ, fiind cartierul cel mai îndepărtat al oraşului. Sunt legate între ele de strada cea mai lungă a ţării, strada Harghitei, având 22 km lungime, prin DN 13/A şi un drum secundar asfaltat spre staţiune.
Fiind paradisul schiorilor, dispune de 5 pârtii de schi amenajete, iluminate şi noaptea. Staţiunea montană este în ascensiune după încetarea exploatării de caolină; fapt ce se manifestă nu numai prin apariţia multori pensiuni şi hoteluri, ci şi prin amenajarea unui bazin de apă minerală pentru cură, a mai multe izvoare minerale şi a mofetei. Vizitatorii de vară sunt aşteptaţi de parcul de distracţii Balu. Mijlocul localităţii, la cabana Uz Bence, este punctul de încrucişare a traseelor turistice marcate, ce traversează staţiunea.
Cea de a treia staţiune montană este Băile Sântimbru, pe creasta Harghitei de Sud la o altitudine de 1250 m. Este cunoscută după renumitele sale mofete (99 % CO2) şi apele minerale curative, care însă nu sunt amenajate la nivelul sec. XXI. Staţiunea este subdezvoltată, fără nici un fel de infrastructură, dar cei care suferă de boli ale aparatului locomotor o caută cu încredere. Chiar şi drumul lui de acces din comuna Sâncrăieni, de 14 km lungime, este lipsit de asfalt. Prin anii 1970 – 80 a fost centrul exploatării de cinabru (mercur) în judeţ.
La poalele vestice ale Harghitei cele mai importante centre turistice şi balneare legate de apele minerale, sunt:
Băile Chirui (740 m), astăzi este un mic cătun liniştit, în valea pârârului cu acelaşi nume, fiind cunoscută de mai mult de două secole. Accesul se realizează de la fostul restaurant Kalibáskő printr-un drum forestier de derivaţie din DN 13/A. A fost şi este şi acum în posesia comunei Lueta, în sec. XIX prin arendă, a devenit staţiunea balneară preferată a saşilor din Mediaş, Codlea şi Rupea. In era comunistă vilele naţionalizate au fost folosite pentru cazarea copiilor sosiţi în tabere, în vacanţele şcolare. Astăzi funcţionează un singur izvor mineral la Chirui, minunatul său bazin de înot fiind lăsat paragină.
Ştrandul mezotermal Perla Vlăhiţei: (825 m) se află lângă şoseaua DN 13/A, la 2 km E de oraşul Vlăhiţa, în valea pârâului Vârghiş. Apa minerală, mezotermală a bazinului de inot are o temperatură de 23-26 grade Celsius. În jurul său s-a format o mică staţiune, cu prestări de serviciu variate. Funcţionează atât vara, cât şi iarna, bazinul fiind utilat cu acoperiş de structură uşoară, fiind foarte apreciat şi căutat de turişti.
Băile Selters: (740 m) sunt accesibile printr-un drum pietruit, care este racordat la DN 13A, în dreptul ştrandului Vlăhiţa. Se află în pitorerasca vale a Vârghişului, unde apar mai multe izvoare minerale carbogazose, uşor sărate, care în sec. XIX au fost înbuteliate. Cu toate că dotarea infrastructurală îi lipseşte, este un loc plăcut, liniştit, cu multe case de vacanţă. Vechea sa cabană, renovată este in administrarea parohiei catolice din Vlăhiţa. În aval cu 2 km de cabană, întâlnim Baia Nádasszék cu apă minerală sărată şi cu un bazin de cură încălzit artificial.
Băile Homorod: (720 m) lângă şoseaua DN 13A, este o veche staţiune balneoclimaterică cunoscută încă din sec. XVIII, după cele 12 izvoare ale sale de apă minerală, de calitate excepţională. Staţiunea este în plină fază de dezvoltare. În jurul principalului său izvor, Lobogó, au apărut noi pensiuni, cabane, chiar şi un camping, cu un centru de echitaţie. Pentru cei care preferă sporturile de iarnă, este amenajată şi o pârtie de schi.
Băile Ozunca: (600 m) la poalele vestice ale domului vulcanic Murgul Mare, este o staţiune balneoclimaterică de interes local, deosebit de pitorească, curată şi liniştită, dispune doar de câteva izvoare minerale, ştrandul său fiind închis.

 

 

Autor: Zsigmond Enikő