Munţii Harghita
marţi, 27 octombrie 2020 14:29:59

Geologie

madarasi hargita16

Craterele vulcanice ale Harghitei (Ostoroş, Fertău, Harghita Mădăraş, Harghita Siculeni, Vf. Vinului, Fagul Mare, Cucu, Pilişca Mare) s-au format în diferite perioade ale activităţilor vulcanice, ce s-au desfăşurat în arcul interior al Carpaţilor Orientali, în erele geologice mio-pliocene, până la începutul cuaternarului, respectiv de la cca. 45 milioane ani (Oaş, Gutin) până acum 29 mii ani (Craterul Sf.Ana).

 

Harghita şi-a început activitatea acum cca.26 milioane ani în urmă.

Aparatele sale vulcanice nordice sunt mult mai "bătrâne", decât cele sudice, datorită erupţiilor succesive. Activitatea lor a fost intermitentă, cu 3 - 6 faze de paroxism, cu perioade de pauze lungi între ele. Prin acesta se explică caracterul de stratovulcan al cupolelor cunoscute, unde stratele de lavă se alternează cu strate de piroclastite vulcanice. În structura lor stratificată întâlnim diferite tipuri de andezite (cu piroxeni, cu amfiboli, cu amfiboli şi biotit, chiar şi cu cuarţ) în alternanţă tufuri vulcanice (cenuşă vulcanică compactă), piatră ponce sau alte piroclastite.
Lanţul neoeruptiv al Harghitei este regiunea cu cele mai vaste manifestaţiuni postvulcanice din toată Europa. Ultimele semne de viaţă sunt nenumăratele izvoare minerale carbogazoase (CO2 +H2S), atât în Harghita, cât şi în aureola sa de contact (cca. 40 km de jur împrejur). Dintre variatele bogăţii ale subsolului său, se remarcă: apele minerale şi gazele de mofetă tămăduitoare, rezervele de caolină şi de cinabru, precum şi varietatea mare a rocilor de construcţii de calitate superioară. Restul materiilor prime nu apare în cantităţi industrializabile.

 

Autor: Zsigmond Enikő