Munţii Harghita
marţi, 21 noiembrie 2017 23:13:29

Despre noi

logo rot
Scopul Asociaţiei „Pentru Dezvoltarea Munţilor Harghita” este promovarea şi dezvoltarea durabilă a turismului din zona Munţilor Harghita prin realizarea următoarelor obiective:

 

Conservarea, protejarea, promovarea şi valorificarea patrimoniului natural, cultural şi uman;

Crearea unui cadru de promovare şi de exprimare pentru structurile implicate în turism;

Elaborarea propunerilor privind direcţiile de dezvoltare ale turismului în zona Munţilor Harghita;

Identificarea, amenajarea unor zone turistice cu potenţial pentru a fi incluse în circuitul internaţional al sporturilor de iarnă şi montană, în condiţiile actelor normative;

Organizarea diferitelor forme de turism (cultural, de agrement, balnear, schi, de afaceri, agroturism);

Desfăşurarea activităţi de amenajare şi întreţinere a traseelor turistice montane şi a pârtiilor de schi din zona Munţilor Harghita;

Creşterea calităţii serviciilor turistice din zona Munţilor Harghita prin formarea continuă a cadrelor şi agenţilor din turism, în condiţiile legii;

Participarea la târguri, saloane şi expoziţii naţionale şi internaţionale pentru promovarea şi valorificarea ofertei turistice;

Crearea unui fond de susţinere financiară a membrilor în proiecte de amenajare sau ameliorare a locurilor de cazare turistice sau alte utilităţi;

Sprijinirea oricărei alte activităţi care vin în ajutorul realizării scopurilor asociaţiei.