Daune cauzate de animale sălbatice
duminică, 23 septembrie 2018 19:04:52

Dezbaterea problemei urșilor trebuie continuată

Borboly Csaba a transmis Comisiei pentru mediu din cadrul Senatului României, punctul de vedere al Bruxelles-ului 

(0 Votări)29 vizualizări

La Comisia pentru mediu din cadrul Senatului României care a avut loc marți, 7 noiembrie, opinia lui Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a fost împărtășită în ceea ce privește faptul că problema urșilor trebuie dezbătută la scară largă. Astfel, senatorul Tánczos Barna a menționat că și în cadrul comisiei s-a organizat dezbatere pe această temă, urmând a se întocmi un material, documentat în mod corespunzător. 

La ședința comisiei de specialitate s-a discutat despre modificarea ordonanței de urgență nr. 57/2007 cu privire la regimul ariilor naturale protejate, urmată mai apoi de dezbaterea a temei cu privire la daunele provocate de urși. La dezbateri a luat parte și Borboly Csaba, respectiv Benke József, directorul Asociației de Vânătoare și Pescuit Sportiv Zetelaka és Társai, fiind prezent și reprezentantul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură.

Borboly Csaba a afirmat că în rezolvarea problemelor cauzate de urși este nevoie de prevenție, intervenție de urgență și protejarea în primul rând, a vieții omenești. Totodată, acesta a completat că situația urșilor nu se va rezolva prin relocarea exemplarelor. În calitate de raportor în cadrul Comitetului Regiunilor pe tema urșilor, președintele consiliului județean a prezentat poziția comisiei de specialitate de la Bruxelles, conform cărei problema trebuie să fie rezolvată de România. Nu în ultimul rând, nu există nici o prevedere care să împiedice măsurile menite a stabiliza numărul de exemplare. În acest sens este nevoie de realizarea unui plan de management, iar pe baza acestuia poate și trebuie să fie gestionată populația de animale sălbatice. Este evident faptul că trebuie rezolvată și situația despăgubirilor în cazul daunelor provocate de animalele sălbatice, iar protejarea vieții omului trebuie să fie primordială. Aceste măsuri sunt așteptate și din partea Bruxelles-ului.

Concluzia dezbaterii a fost că demersurile trebuie continuate la scară largă, fapt cu care au fost de acord toți membrii comisiei. Se va organiza o dezbatere în cadrul Senatului României, materialul urmând a fi întocmit de reprezentanții județului Harghita și va fi adus la cunoștința tuturor membrilor comisie pentru mediu. Pe baza acestui material, se poate dezbate problema urșilor concret, cu cifre, documente și studii.

Despre daunele provocate de animalele sălbatice în județul Harghita, puteți afla informații suplimentare la următorul link:

http://judetulharghita.ro/daune.html

Miercurea Ciuc, 8 noiembrie 2017