Program tineret

Program tineret - 2016
 
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de finanţare a activităţilor de tineret
din judeţul Harghita, pe anul 2016
 
 

1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207700, fax 0266-207716.

2. Solicitanţii pot fi: persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii, fundaţii ori organizaţii care desfășoară activitate în domeniul tineret pe raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita sau culte religioase – constituite conform legii.

3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:

Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.

4. Activităţi pentru care se acordă finanţare nerambursabilă:

  • Organizarea taberelor tematice pentru tineri talentați;
  • Organizarea activităților de sprijinire în vederea finalizării cu succes a examenelor de absolvire și bacalaureat;
  • Organizarea taberelor de schimb pentru copii și tineri;
  • Dezvoltarea școlii didactice - achiziționarea materialelor didactice (sub 2500 lei/bucată);
  • Diverse activităţi destinate tinerilor derulate în parteneriat cu organizaţiile şi instituţiile comunităţilor cu tradiţii culturale, istorice, etnografice  ca al judeţului Harghita;
  • Organizarea diferitelor concursuri şcolare pentru elevi şi preşcolari;
  • Organizarea activităţilor ştiinţifice;
  • Susținerea tinerilor în dobândirea aptitudinilor în domeniul gastronomiei prin achiziționarea echipamentelor adecvate (sub 2500 lei/bucată);
  • Organizarea unor schimburi de experiențe profesionale;
  • Sprijinirea organizării programelor de formare a tinerilor ;
  • Sprijinirea activităților de orientare școlară, profesională;
  • Susținerea activităților ”Școală după școală” care oferă activităţi educative, recreative, de timp liber, pentru consolidarea competenţelor dobândite sau de accelerare a învăţării, precum şi activităţi de învăţare remedială;
  • Susținerea contribuției proprii pentru proiecte depuse în acest domeniu la diferite organisme de finanțare.

5. Suma aprobată pe anul 2016: 225.000 lei.

6. Durata programului: anul 2016.

7. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte: Solicitantul va depune propunerea de proiect la Registratura Consiliului Județean Harghita, data limită de depunere, 1 aprilie 2016, orele 13,00, sau la birourile teritoriale ale Consiliului Judeţean Harghita cu data limită de depunere 1 aprilie 2016, orele 10,00, după cum urmează:

  • Cristuru Secuiesc, Piața Libertății nr. 55;
  • Gheorgheni, Piața Libertății nr. 15;
  • Odorheiu Secuiesc, str. 1 decembrie 1918, nr. 9;
  • Toplița, B-dul Nicolae Balcescu, nr.14 (Sediul Primăriei), etaj II, camera 214.

Propunerile de proiecte se depun și on-line pe site-ul http://judetulharghita.ro:8090/?lang=ro respectiv și sub formă electronică la adresa de e-mail ferenczjudit@hargitamegye.ro.

8. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, biroul 208/A, persoana de contact: Ferencz Judit, telefon 207700, interior 1314 şi de pe site-ul www.judetulharghita.ro.

 


Program tineret - 2015, etapa a II-a
25.08.2015 - 31.12.2015
Lista proiectelor câştigătoare
 
 
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de finanţare a activităţilor de tineret
din judeţul Harghita, pe anul 2015
, etapa a II-a
 
 

1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207700, fax 0266-207716.

2. Solicitanţii pot fi: persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii, fundaţii ori organizaţii care desfășoară activitate în domeniul tineret pe raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita sau culte religioase – constituite conform legii.

3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:

Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.

4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi întreprinse în judeţul Harghita, care vizează:

  • Organizarea taberelor tematice pentru tineri talentați;
  • Organizarea activităților de sprijinire în vederea finalizării cu succes a examenelor de absolvire și bacalaureat;
  • Organizarea taberelor de schimb pentru copii și tineri;
  • Dezvoltarea școlii didactice - achiziționarea materialelor didactice
  • Diverse activităţi destinate tinerilor derulate în parteneriat cu organizaţiile şi instituţiile comunităţilor cu tradiţii culturale, istorice, etnografice ca al judeţului Harghita;
  • Organizarea diferitelor concursuri şcolare pentru elevi şi preşcolari;
  • Organizarea activităţilor ştiinţifice;
  • Susținerea tinerilor în dobândirea aptitudinilor în domeniul gastronomiei prin achiziționarea echipamentelor adecvate;
  • Susținerea activităților ”Școală după școală” care oferă activităţi educative, recreative, de timp liber, pentru consolidarea competenţelor dobândite sau de accelerare a învăţării, precum şi activităţi de învăţare remedială;
  • Susținerea contribuției proprii pentru proiecte depuse în acest domeniu la diferite organisme de finanțare.

Perioada pentru derularea proiectelor va fi între 20 octombrie – 10 decembrie 2015.

5. Suma aprobată pe anul 2015: 75.000 lei.

6. Durata programului: anul 2015.

7. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:

Solicitantul va depune propunerea de proiect la registratura Consiliului Județean Harghita sau la birourile teritoriale ale Consiliului Județean Harghita.
-Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5,
- Cristuru Secuiesc, P-ța Libertății nr. 55,
- Gheorgheni, P-ța Libertății nr.15,
- Odorheiu Secuiesc, Str. 1 Decembrie 1918, nr.9,
- Toplița, B-dul Nicolae Bălcescu, nr.14 (Sediul Primăriei), etaj.II, camera 214,

și on-line pe site-ul http://judetulharghita.ro:8090/?lang=ro respectiv și sub formă electronică la adresa de e-mail ferenczjudit@hargitamegye.ro.

8. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 28 septembrie 2015 , orele 10,00.

9. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, biroul 208/A, persoana de contact: Ferencz Judit, telefon 207700, interior 1314 şi de pe site-ul www.judetulharghita.ro.

 


Program tineret - 2015

05.03.2015 - 31.12.2015
 
 
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de finanţare a activităţilor de tineret
din judeţul Harghita, pe anul 2015
 
 

1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207700, fax 0266-207716.

2. Solicitanţii pot fi: persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii, fundaţii ori organizaţii care desfășoară activitate în domeniul tineret pe raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita sau culte religioase – constituite conform legii.

3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:

Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.

4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi întreprinse în judeţul Harghita, care vizează:

  • Organizarea taberelor tematice pentru tineri talentați;
  • Organizarea activităților de sprijinire în vederea finalizării cu succes a examenelor de absolvire și bacalaureat;
  • Organizarea taberelor de schimb pentru copii și tineri;
  • Dezvoltarea școlii didactice - achiziționarea materialelor didactice
  • Diverse activităţi destinate tinerilor derulate în parteneriat cu organizaţiile şi instituţiile comunităţilor cu tradiţii culturale, istorice, etnografice ca al judeţului Harghita;
  • Organizarea diferitelor concursuri şcolare pentru elevi şi preşcolari;
  • Organizarea activităţilor ştiinţifice;
  • Susținerea tinerilor în dobândirea aptitudinilor în domeniul gastronomiei prin achiziționarea echipamentelor adecvate;
  • Susținerea activităților ”Școală după școală” care oferă activităţi educative, recreative, de timp liber, pentru consolidarea competenţelor dobândite sau de accelerare a învăţării, precum şi activităţi de învăţare remedială;
  • Susținerea contribuției proprii pentru proiecte depuse în acest domeniu la diferite organisme de finanțare.

5. Suma aprobată pe anul 2015: 150.000 lei.

6. Durata programului: anul 2015.

7. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:

Solicitantul va depune propunerea de proiect la registratura Consiliului Județean Harghita sau la birourile teritoriale ale Consiliului Județean Harghita.
-Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5,
- Cristuru Secuiesc, P-ța Libertății nr. 55,
- Gheorgheni, P-ța Libertății nr.15,
- Odorheiu Secuiesc, Str. 1 Decembrie 1918, nr.9,
- Toplița, B-dul Nicolae Bălcescu, nr.14 (Sediul Primăriei), etaj.II, camera 214,

și on-line pe site-ul http://judetulharghita.ro:8090/?lang=ro respectiv și sub formă electronică la adresa de e-mail ferenczjudit@hargitamegye.ro.

8. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 9 aprilie 2015 , orele 10,00.

9. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, biroul 208/A, persoana de contact: Ferencz Judit, telefon 207700, interior 1314 şi de pe site-ul www.judetulharghita.ro.

 


Program tineret - 2014
03.03.2014 - 31.12.2014
 
 
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de finanţare a activităţilor de tineret
din judeţul Harghita, pe anul 2014
 
 

1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207700, fax 0266-207716.

2. Solicitanţii pot fi: persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii, fundaţii ori organizaţii care desfășoară activitate în domeniul tineret sau culte religioase – constituite conform legii, care îşi desfăşoară activitatea în raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita.

3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:

Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.

4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi întreprinse în judeţul Harghita, care vizează:

  • Organizarea taberelor tematice pentru tineri talentați;
  • Organizarea activităților de sprijinire în vederea finalizării cu succes a examenelor de absolvire și bacalaureat;
  • Organizarea taberelor de schimb pentru copii și tineri;
  • Dezvoltarea școlii didactice - achiziționarea materialelor didactice (sub 2500 lei/bucată);
  • Diverse activităţi destinate tinerilor derulate în parteneriat cu organizaţiile şi instituţiile comunităţilor cu tradiţii culturale, istorice, etnografice  ca ai judeţului Harghita;
  • Organizarea diferitelor concursuri şcolare pentru elevi şi preşcolari;
  • Organizarea activităţilor ştiinţifice;
  • Susținerea contribuției proprii pentru proiecte depuse în acest domeniu la diferite organisme de finanțare.

5. Suma aprobată pe anul 2014: 120.000 lei.

6. Durata programului: anul 2014.

7. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:

Solicitantul va depune propunerea de proiect la registratura Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5, Biroul 23 respectiv on-line pe site-ul http://www.judetulharghita.ro:8090/?lang=ro. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 4. aprilie 2014, orele 15.00.

8. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, biroul 208/A, persoana de contact: Ferencz Judit, telefon 207700, interior 1314 şi de pe site-ul www.judetulharghita.ro.

 


 

Program tineret - 2013
2013-04-08 23:04 - 2013-12-30 23:12
 
 
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de finanţare a activităţilor de tineret
din judeţul Harghita, pe anul 2013
 
 
1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207700, fax 0266-207716.
2. Solicitanţii pot fi: persoane juridice fără scop patrimonial – organizații, asociaţii ori fundaţii care desfășoară activitate în domeniul tineret sau culte religioase – constituite conform legii, care îşi desfăşoară activitatea în raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita.
3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi întreprinse în judeţul Harghita, care vizează:
• cursuri de perfecționare organizate în Vila nr. 6 din Băile Homorod, privind strângere de fonduri pentru organizațiile de tineret, cu scopul de a însuși metode competitive de fund raising, care sunt indispensabile pentru funcționarea viabilă a organizațiilor;
• diverse activităţi destinate tinerilor derulate în parteneriat cu organizaţiile şi instituţiile comunităţilor din judeţele Timiş, Bistriţa Năsăud, Alba şi Cluj cu tradiţii culturale, istorice, etnografice similare cu tradiţiile comunităţilor din judeţul Harghita;
• organizarea diferitelor concursuri şcolare pentru elevi şi preşcolari;
• organizarea activităţilor ştiinţifice;
• susținerea contribuției proprii pentru proiecte depuse în acest domeniu la diferite organisme de finanțare.
5. Suma aprobată pe anul 2013: 95.000 lei.
6. Durata programului: anul 2013.
7. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la registratura Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5, Biroul 23 respectiv şi on-line pe site-ul http://programe.judetulharghita.ro. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 10 mai 2013, orele 15.00.
8. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, camera 208/A, persoana de contact: Ferencz Judit, telefon 207700, interior 1314 şi de pe site-ul www.judetulharghita.ro.

 

Program tineret - 2012
2012-02-14 23:02 - 2012-12-29 23:12
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de finanţare a activităţilor de tineret
din judeţul Harghita, pe anul 2012
 
Cerere de finanţare
 
1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207700, fax 0266-207716.
2. Solicitanţii pot fi: persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii, fundaţii ori organizaţii care desfășoară activitate în domeniul tineret sau culte religioase – constituite conform legii, care îşi desfăşoară activitatea în raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita.
3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi întreprinse în judeţul Harghita, care vizează:
• organizarea unor excursii în regiunea istorică şi cultural turistică a Ţinutul Secuiesc pentru copii şi tineri
• diverse activităţi destinate tinerilor derulate în parteneriat cu organizaţiile şi instituţiile comunităţilor din judeţele Timiş, Bistriţa Năsăud, Alba şi Cluj cu tradiţii culturale, istorice, etnografice similare cu tradiţiile comunităţilor din judeţul Harghita
• organizarea diferitelor concursuri şcolare pentru elevi şi preşcolari
• organizarea balului bobocilor de către instituţiile de învăţământ din judeţul Harghita, pentru elevii claselor IX –XII. Numai organizaţii regionale poate depune cereri de finanţare.
• organizarea activităţilor ştiinţifice de către instituţiile de învăţământ din judeţul Harghita
• susținerea contribuției proprii pentru proiecte depuse în acest domeniu la diferite organisme de finanțare.
Suma maximă solicitată pentru derularea unui proiect în cadrul „Programului anual de finanţare a activităţilor de tineret din judeţul Harghita” va fi de 4000 lei.
5. Suma aprobată pe anul 2012: 90.000 lei.
6. Durata programului: anul 2012.
7. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la registratura Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5, Biroul 23 respectiv şi sub formă electronică pe site-ul www.programe.judetulharghita.roData limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 19. martie 2012, orele 15.00.
8. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, camera 208/A, persoana de contact: Silló Csilla Mária, telefon 207700, interior 1308 şi de pe site-ul www.judetulharghita.ro.  
 
2011-02-07 23:02 - 2011-12-30 23:12
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de finanţare a activităţilor de tineret
din judeţul Harghita, pe anul 2011
 
 
1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207700, fax 0266-207716.
2. Solicitanţii pot fi: persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii, fundaţii ori organizaţii care desfășoară activitate în domeniul tineret sau culte religioase – constituite conform legii, care îşi desfăşoară activitatea în raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita.
3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi întreprinse în judeţul Harghita, care vizează:
• organizarea unor excursii în Ţinutul Secuiesc pentru copii şi tineri
• diverse activităţi destinate tinerilor derulate în parteneriat cu organizaţiile şi instituţiile comunităţilor din judeţele Timiş, Bistriţa Năsăud, Alba, Cluj şi Sibiu cu tradiţii culturale, istorice, etnografice similare cu tradiţiile comunităţilor din judeţul Harghita
• organizarea diferitelor concursuri şcolare pentru elevi şi preşcolari
• susținerea contribuției proprii pentru proiecte depuse în acest domeniu la diferite organisme de finanțare.
5. Suma aprobată pe anul 2011: 90.000 lei.
6. Durata programului: anul 2011.
7. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la registratura Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5, Biroul 23 respectiv şi sub formă electronică pe adresa email sillocsilla@hargitamegye.ro. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 16 martie 2011, orele 15.00.
8. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, camera 208/A, persoana de contact: Silló Csilla Mária, telefon 207700, interior 1308 şi de pe site-ul www.judetulharghita.ro.
 
2010-03-11 23:03 - 2010-12-30 23:12
ANUNŢ DE PARTICIPARE
 pentru concursul de proiecte organizat în cadrul Programului anual de finanţare a activităţilor de tineret din judeţul Harghita, pe anul 2010
 
 
 
1. Autoritatea contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207700, fax 0266-207716.
2. Solicitanţii pot fi: persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii ori fundaţii care desfășoară activitate în domeniul tineret sau culte religioase– constituite conform legii, care îşi desfăşoară activitatea în raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita.
3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi întreprinse în judeţul Harghita, care vizează:
  • organizarea unor excursii în Ţinutul Secuiesc pentru copii şi tineri
  • diverse activităţi destinate tinerilor derulate în parteneriat cu organizaţiile şi instituţiile comunităţilor din judeţele Timiş, Bistriţa Năsăud, Alba şi Cluj cu tradiţii culturale, istorice, etnografice similare cu tradiţiile comunităţilor din judeţul Harghita;derulate în parteneriat cu diaspora maghiară din judeţul Timiş, Bistriţa Năsăud, Alba şi Cluj
  • organizarea diferitelor concursuri şcolare pentru elevi şi preşcolari
  • susținerea contribuției proprii pentru proiecte depuse în acest domeniu la diferite organisme de finanțare.
5. Suma aprobată pe anul 2010: 90.000 lei.
6. Durata programului: anul 2010.
7. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la registratura Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5, Biroul 23 respectiv şi sub formă electronică pe adresa email sillocsilla@hargitamegye.ro. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15 aprilie 2010, orele 15.00.
8. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, camera 208/A, persoana de contact: Silló Csilla Mária, telefon 207700, interior 1308 şi de pe site-ul www.judetulharghita.ro.
 
 

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«martie, 2017»
lmmjvsd
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Sondaj

În general, care este suma per membru de familie, pe care o cheltuiți lunar pentru achiziționarea de alimente?

Votează
FACEBOOK

CreArt
Network of Cities for Artistic Creation
European Day of Artistic Creativity
Creative Ideas Bank

Telefoane utile

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774